4 august 2013

Realitate

De doua saptamani, stau in pat, cu dureri incredibile de coloana... Am facut o hernie de disc si niciun tratament nu este atat de eficient pe cat mi-as dori, in nerabdarea mea de a ma intoarce la normalitate. Am vorbit cu cinci medici si trei dintre ei mi-au spus sa ma operez. Doi, insa, mi-au dat o sansa prin recuperare medicala si repaus la pat...asa ca, iata-ma cu burta in sus, ca gandacul de colorado, asteptand o minune... Cel mai complicat lucru pentru un om activ este repausul. Te panicheaza. Te deruteaza. Te invarte cum are el chef, aruncandu-te in cea mai neasteptata criza de depresie. Mintea iti joaca feste mai mari decat osatura... Te gandesti la tot felul de lucruri si, credeti-ma, orizontala iti schimba perspectiva major... Iti dai seama cat de mult ai investit in prostii si ca, in increderea ta ca jonglezi perfect cu orice, ai scapat cateva farfurii de portelan importante si...da, casante...: Sanatatea. Odihna. Adapostul pentru vreme rea (a se citi, pentru timp indelungat).
Acum patru luni, eram unul dintre cei mai fericiti si, credeam eu, completi oameni de pe pamant: cu exceptia bolii mamei si a faptului ca sunt, in continuare, o femeie single, totul parea perfect. Aveam o familie unita, minunata, un job pe care il adoram, un stil de viata dinamic si prieteni alaturi... M-a pedepsit Dumnezeu pentru ingamfare... Mi-am pierdut tatal intr-o luna de zile, chinuit de un cancer neprevazut si necrutator... L-am ingropat in mijlocul lunii mai, o luna pe care el o adora, asa cum, de altfel, adora orice avea legatura cu viata aceasta... odata cu el, mi-am pierdut increderea in propria capacitate de a mai gestiona lucrurile, cumva. Mi-am prins sufletul in colturile unei realitati pe care nu o prevazusem si  incercand sa scap de acolo, cu bravura, ca de obicei, mi-am sfasiat toate principiile si perceptia despre viata... Durerea resimtita atunci am incercat sa mi-o ingrop in munca... Am muncit mai mult, mai implicat. In timpul liber, am inceput sa "trag mai tare la caruta", alaturi de sora mea... Am luat amandoua problemele casei parintesti in spate, incercand sa o protejam pe mama, pe cei din familie... Vroiam sa ne demonstram noua si "lor", (un "lor" generic, oricui ar fi indraznit sa creada ca suntem slabe, ca nu vom face fata durerii incredibile...), ca viata merge mai departe... Nu ne-am dat timp sa plangem....sa ma plang.
Mie, insa..."trasul la caruta" mi-a rupt spatele. La propriu. Durerea psihica are corespondent muscular...iar coloana mea a cedat. Asa cum tatal meu, coloana vertebrala a familiei acesteia,...s-a dus.
...acum, dupa doua saptamani de stat in pat, voi face ceea ce am invatat toata viata: voi lupta. Trebuie sa ies din situatia asta, sa merg mai departe, de dragul copilului meu care depinde de mine... Asta este realitatea. Daca Dumnezeu nu m-ar fi crezut in stare sa duc atatea, poate ca nu mi le-ar fi dat... Asa ca, cine sunt eu sa rup povestea asta?...

3 comentarii:

  1. Draga Doamna,

    Durerea este intr'adevar sacaitoare, dar sastiseala e si ea buna la ceva... Cititi, ascultati muzica si mai ales lasati'va rasfatata de toti si de toate, mai ales de frumoasa domnisoara. Va trece. Toate trec... Dupa sapte luni de stat in pat, cu o sarcina dificila, cand faceam deseori mofturi si depresii naive, persoana activa fiind, m'am ales cu lecturi esentiale si material pentru doua carti. Asa ca fruntea sus si indemnul de legenda: "Zoe fii barbata".
    Cat despre cei dragi plecati... ireversibilul timp... Nu'i o incurajare, dar alta n'am...

    Asadar, sanatate si va trimit cu drag carti de antropologie culturala (am vazut ca se afla printre preferinte) sa va tie de urat.

    Arghira

    RăspundețiȘtergere
  2. Multa sanatate si sa ai puterea sa treci cat mai repede de aceasta problema de sanatate

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna Cristina,
    e o intilnire peste ani...care ma bucura si ma intristeaza in acelasi timp. Bucura pt ca, dupa atitia ani de "carari divergente" te-am re-gasit. Cu putin din prietenii din copilarie mai tin legatura: Mada, Robert H(cu care intimplator m-am intilnit in Buc acum vreo 10ani)...si cam atit.
    Intristeaza sa aflu de durerea prin care treci/treceti ca familie.... Cuvintele sint de prisos, poate aduc liniste momentan - durerea ramine.
    Condoleante... Fii insa puternica - asa cum te stiu - pentru fetita, Georgi si mama ta..si nu in ultimul rind pentru tine.
    Toate cele bune de aici de departe si sper sa ne re-auzim curind.
    /Cata

    (catalin.matei@ericsson.com)

    RăspundețiȘtergere