6 aprilie 2013

Prin obiectiv

...soarele apunea, iar Madalina voia sa prinda pe pelicula ultimele raze. Se pregatise indelung pentru momentul acesta. Cel in care se intalnea cu soarele, la linia orizontului, pentru un dialog atemporal si, aparent, ireal. Mereu spunea ca ea iubeste fotografia clasica pentru ca "ea reda fidel realitatea. Intr-o astfel de fotografie, lumea apare asa cum este ea, in culori sau nu, cu riduri sau nu si, uneori, cu sperante. Dar niciodata altfel decat este. Niciodata mai frumoasa sau mai urata.... Poate doar mai detaliata...." Iar Madalina iubea detaliile surprinse prin obiectiv. Statea minute in sir sa potriveasca lentilele pentru ca fiecare detaliu sa fie cat mai bine pus in valoare. Petrecea, mai apoi, minute in sir in fata computerului, pentru a vedea ce a iesit. Din 1000 de fotografii, una sau doua meritau atentia...si celelalte ajungeau la cosul de gunoi. Pentru a trece testul, fiecare fotografie era supusa unui tir de comentarii tacute, de priviri iscoditoare si, intr-un final, devenea subiectul intrebarii supreme: "Are poveste?..." Daca fotografia nu avea poveste, daca nu te facea sa visezi, sa speri, sa te gandesti la ceva....sa simti, atunci trebuia sa dispara. Iar Madalina stergea fara mila orice creatie fotografica fara viitor in emotiile celor care ar fi privit-o...
...In seara aceasta, era sigura ca va reusi sa surprinda soarele. Sa-i capteze energia, misterul, caldura, culoarea....povestea. Povestea care o facuse de altfel, pe ea insasi, sa stea pe malul marii, usor zgribulita (primavara, este racoare pe plaja...), cu un aparat de fotografiat sofisticat in mana....trepidand de emotie, ca inaintea unei premiere...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu