24 august 2012

Le grand bleu

Emotiile mari sunt cel mai puternic catalizator al creatiei. Cand sufar ca un caine sau ma bucur din toata inima, simt ca sufletul nu-mi mai incape in trup si ma deschid, umplandu-mi inima si pieptul cu o lumina stralucitoare... Simt nevoia nebuna sa scriu. Sa dansez. Sa ascult tango si sa compun versuri... Sa cant. Accesul meu la creativitate se face printr-o portita ingusta, deschisa undeva sus de tot, in tavanul emotiilor mele. Nu intamplator, stiu ca "tavanul emotiilor mele" se gaseste undeva in capul pieptului, in plexul solar... Il simt, il ating, ma striveste si ma elibereaza, deopotriva.

In cautarea starii perfecte de creativitate, imi joc din ce in ce mai la limita viata si sentimentele. Si, cand miza devine prea mica, maresc doza de drog introducand noi emotii si sentimente. Cand sufar, sufar cu toata fiinta. Cand ma bucur, o fac la fel... cu toata inima, cu toti porii, respirand adanc, pana la ultima celula de plaman. Este ca si cum as trai viata intr-o clipa - clipa suprema, decisiva..., dupa care nu mai urmeaza nimic. Doar liniste...
In cautarea tumultului si a pasiunii creative, a starii de beatitudine vecine cu orgasmul, traiesc orice nimic ca pe cel mai mare si important eveniment din viata. Pe de o parte, ma simt mai vie, mai bogata. Pe de alta parte, devin din ce in ce mai pretentioasa cu emotiile care ma determina sa scriu, cautand constant dramatismul, profunzimea...emotia perfecta.
Oare unde ar trebui sa se termine toate astea?... Unde este acest "point of no return" - limita de la care nu te mai poti intoarce? Cum sa o recunosti?... Inevitabil, imi vine in minte "le grand bleu"... abisul oceanului, alaturi de cuvintele lui Stefan, trainerul meu de scuba diving: "pe masura ce te scufunzi mai adanc in mare, culorile incep sa dispara. Mai intai, dispare rosul... apoi portocaliul, galbenul, verdele...si ultimul, cel mai rezistent dintre toate....albastrul. "...  Asadar, adancimea/ profunzimea... ucide lumina. In tot jocul acesta de cautare a creativitatii pure, de exploatare a "luminii din piept"...trebuie sa nu pierzi culorile, caci totul va fi fost in zadar: creativitatea fara limite si emotia suprema se vor fi anulat deja reciproc, lasand in urma o fiinta gri care, paradoxal, de dragul luminii si al vietii...a sfarsit prin a ucide lumina si pe ea insasi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu