3 noiembrie 2011

Inima pierduta

Am gasit-o pe o treapta ingusta, stand aproape invizibila intr-un colt, pierduta de cineva grabit si neatent. Avea colturile ciobite, o culoare palida si ochii tristi. I-am zambit... M-a privit si-apoi a intors capul, lacrimand. M-am ingrijorat. M-am aplecat si am mangaiat-o usor, cu teama, sa nu-i fac si mai mult rau. "Doamne, cat sufera...",m-am gandit cu tristete. A scos un scancet de animal ranit si s-a strans in propria-i piele, imbujorandu-se de teama... Am privit-o atent. Semana teribil de tare cu cineva cunoscut mie, dar nu-mi dadeam seama cu cine... "Va fi bine", i-am spus. Am luat-o in palme si am strans-o la piept, cu caldura. Si-atunci...am stiut. Era inima mea. O pierdusem din neatentie, din prostie...iar ea ma asteptase cuminte, pe o treapta ingusta, sperand sa ma intorc...acasa.

2 comentarii:

  1. iti urez sa nu o mai ''pierzi'' niciodata.
    Poate cel mult, sa lasi sa se copilareasca un pic, dar atat. :)

    RăspundețiȘtergere