18 martie 2011

Scrici

Scrici a aparut in viata mea pe neasteptate. Am gasit-o pe bulevardul Dacia, in buric de vara (8 iulie 1998), cand era sa dea o masina peste ea. Era cat o palma, cu ochii inca necuratati cum trebuie, cu niste urechi lungi, de liliac, si un botic lung, de sobolan. Era un pisic mic urat, aparent gri (ulterior mi-am dat seama ca era de la murdarie...), care avea nevoie de caldura si ingrijire. Am luat-o si, in cei 13 ani care au trecut de atunci, nu am regretat nicio secunda alegerea facuta. Pe langa faptul ca s-a transformat intr-o mandrete de pisica, frumoasa, stilata, eleganta si fitzoasa, deopotriva, mi-a devenit cea mai buna prietena. Dormeam impreuna, mancam impreuna, ne jucam amandoua...cand a aparut Maya, am regandit un pic accesul ei in camera copilului, dar atat. Scrici are aceleasi drepturi in casa, ca oricare alt membru al familiei si se joaca parte in parte cu Maya. Sunt atat de haioase impreuna!...
Desi are cancer de mai bine de doi ani si, se pare, ca a intrat in metastaza, Scrici continua sa-mi umple viata intr-un fel minunat. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care mi-o ofera alaturi de ea si pentru sansa de a avea un prieten pufos de exceptie (atat cat ne-o fi dat sa fim impreuna...).

Un comentariu:

  1. Ce frumoasă este !
    Ideea de animal bolnav mă întristează profund, mi se rupe sufletul de mila lor.
    Să-i mai dea Dumnezeu zile fără suferinţă !

    RăspundețiȘtergere