26 decembrie 2009

Craciun fericit!

Acum o saptamana, am fost fericita ca un copil vazand cum ninge... Ulterior, de Craciun, la Moeciu a plouat. Tare, din suflet, topind toata zapada ramasa pe ici si colo, pe dealuri, spre disperarea copiilor, acum fara distractie, si ... spre disperarea mea.
Oricum ar fi fost vremea, insa, Craciunul mi-a adus familie, caldura, cadouri si dragoste, ceea ce va doresc si voua.
Craciun fericit, tuturor!

22 decembrie 2009

AMR 3 zile pana la Craciun

A fost un an greu si, cu certitudine, ascutit, altfel nu inteleg cum a reusit sa brazdeze atat de vizibil chipul multora dintre cunoscutii mei si, evident, pe al meu. Asa cum se prefigureaza, Craciunul vine cu mai putini bani dar cu mai multa speranta. Poate chiar cu mai putine cadouri (desi este discutabil, dupa aglomeratia inconstienta din magazine...), dar cu mai multa incredere in ceilalti. Am descoperit in oamenii de langa mine o dorinta puternica de a face bine, de a se uni cumva, stangaci, in jurul unui crez, a unei idei, datator(toare) de lumina. Poate ca inca nu este prea tarziu sa mai facem ceva cu noi insine, sa ne salvam... Mai sunt trei zile pana la Craciun...

21 decembrie 2009

Grey's Anatomy

Urmaresc Grey's Anatomy de cateva luni bune, poate un an. In seara asta, insa, episodul m-a impresionat teribil.

Un baietel are nevoie urgent de transplant de organe, iar mama este absolut innebunita, vazandu-si copilul murind. Intr-un salon alaturat, o femeie la fel de innebunita de durere nu permite medicilor sa preleveze aceste organe de la sotul sau, aflat in moarte cerebrala. In ultimul moment, cand baietelul isi pierde pulsul, femeia accepta ca sotul sa fie donator si copilul este salvat, spre bucuria mamei copilului si a mea, personal, care, cu certitudine, n-as mai fi dormit la noapte, cu gandul la povestea aceasta si suferinta din spatele ei.


M-am tot intrebat oare cum as reactiona eu in oricare dintre cele doua situatii disperate. In timp ce intorceam lucrurile pe toate partile, intinsa pe canapea si suflandu-mi nasul din trei in trei minute de atata plans, mi-am amintit o afirmatie recenta:"durerea este cel mai puternic afrodiziac". Intr-un fel, este adevarat. Dincolo de asta si incercand sa nu exagerez, as duce afirmatia un nivel mai sus, spunand ca durerea este cel mai puternic catalizator catre dragoste, in general. Si asta, pentru ca durerea te face sa te agati cu toata forta de viata, in formele sale elementare. In acele momente, cand totul se naruie, conteaza esentialul, dincolo de prostii, orgolii si mize false. Exista doar viata/ moarte, durere/ placere, bun/ rau, alb/ negru. Este ca si cum s-ar deschide cerurile si furtuna ar spala (metafizic) toate nonsensurile, toate tensiunile inutile, toate frustrarile, "descoperindu-te" in fata celui de langa tine vulnerabil, usor penibil, poate dependent... Intr-un cuvant: UMAN. Natural de UMAN.